29 Iun 2017 - 01:43       


 
Navigator 

Căutare 


Advertising. 

 

 

 

Căutare GOOGLE




Asociatia "Nostra Silva" contesta cifrele Guvernului privind taierile ilegale de paduri
   Tipărire
Bursa      * Asociatia considera ca sanctiunile sunt prea drastice       Asociatia proprietarilor de paduri Nostra Silva acuza Guvernul ca ofera informatii false in legatura cu taierile ilegale de lemn si apreciaza ca sanctiunile introduse de autoritati sunt prea drastice

.     Potrivit Nostra Silva, Guvernul Romaniei, fara a avea date clare si certe, acuza sectorul forestier de taieri ilegale cu un volum de 8,8 milioane de metri cubi anual.     Reprezentantii Asociatiei au spus, ieri: "Varianta in care Guvernul Romaniei demonstreaza cifra de 8.800.000 mc in fiecare an din perioada 2008-2014 presupune desfiintarea imediata a intregii administratii silvice, de stat si private, a Garzilor Forestiere, a structurilor de politie si jandarmerie, care, impreuna, inseamna ca protejeaza sau fac parte din grupuri infractionale complexe ce distrug padurile Romaniei.      Am fi tot in prezenta unei minciuni institutionalizate, propagata de toate institutiile statului cu atributii de control in domeniul silvic. In oricare din cele doua variante, vinovatii trebuie sa raspunda. Pentru a verifica aceasta informatie lansata de Guvernul Romaniei, am solicitat Garzilor Forestiere, Inspectoratului General al Politiei Romane, Inspectoratului General al Jandarmeriei si Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor (...) sa ne comunice mai multe informatii, inclusiv cu privire la volumul taierilor ilegale constatate in anii 2014, 2015 si primele 6 luni din 2016 (...) Totalul rezultat a fost de 562.263,517 mc, din care 162.403,293 mc fizic si 399.860,244 mc contravaloric. La aceste date, adaugam informatiile comunicate de Regia Nationala a Padurilor - Romsilva si consemnate in Rapoartele de activitate ale RNP Romsilva pe anii 2014, 2015 si 2016 - semestrul I. Insumand, se poate consemna un total general (Garzile Forestiere + Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor + IGPR + Jandarmeria + RNP) de 764.141,517 mc, din care 364.281,293 mc fizic si 399.860,244 mc contravaloric".      Specialistii din sectorul silvic considera necesara verificarea Inventarului Forestier National (IFN), principalul instrument de evaluare a resurselor forestiere pentru elucidarea acestui caz. Conform unui raport al Asociatiei, IFN arata ca sunt 2,29 miliarde mc in paduri, un volum in crestere fata de perioada comunista, si exploatatia este sub nivelul de 50%, sub media europeana. Din cauza legislatiei silvice dure, asociatia silvica sustine ca nici macar "in cazul celor 250.000 - 300.000 hectare taiate, ca urmare a retrocedarilor, nu putem vorbi de defrisari, iar dupa includerea in fondul forestier national a unor suprafete de pasuni impadurite, suprafata padurilor a crescut cu 15.000 hectare".     O alta nemultumire a sectorului silvic sunt taxele speciale cu care acestia se confrunta, si anume 16% impozit pe veniturile din silvicultura, contributia de 2% la Fondul de mediu, taxa pe activitatea exploatarii forestiere - similara sectorului de petrol si gaze - si taxa pe stalp - eliminata pentru activitatile agricole, dar pastrata in activitatile silvice.      Asociatia a prezentat, ieri, la Congresul National al Proprietarilor de Paduri si Pasuni din Romania, sistemele de certificare a lemnului, PEFC (Programme for the Endorsement of Forest Certification) si FSC (Forest Stewardship Council) in cadrul Nostra Silva.      Proprietarii au libertatea sa aleaga daca si cum isi vor obtine certificarea. Profesorul de stiinte agricole si economie Marian Dragoi considera ca sistemul PEFC este unul usor adaptabil pentru micile proprietati forestiere, fata de FSC, un sistem international mai strict.     Liviu Nichiforel, profesor la Universitatea Stefan cel Mare din Suceava , spune ca aceste sisteme de certificare au fost adoptate, la presiunea din partea pietelor externe, numarul celor care au ales o modalitate de certificare a lemnului crescand drastic in 2015. Domnia sa ofera ca exemplu tarile nordice, unde circa 259.589 hectare de padure sunt certificate, iar proprietarii sunt scutiti de taxe datorita acestui fapt.     Doina Pana, deputat PSD de Bistrita-Nasaud, a transmis o scrisoare deschisa Premierului Dacian Ciolos in care acuza o criza grava de resurse in industria mobilei, pierderea comenzilor externe si o criza a aprovizionarii populatiei cu lemn de foc indusa de masurile luate de Guvern in ultimul an, informeaza comunicatul de presa al Nostra Silva.      De asemenea, ONG-ul de mediu WWF Romania a solicitat autoritatilor sa prezinte un raport privind evolutia taierilor ilegale in anul 2015 si 2016 pentru a analiza pe baza acestuia eficienta masurilor luate.      WWF atrage atentia ca sistemul de sanctiuni adoptat prin OUG 51/2016 sau recenta propunere pentru modificarea Codului Silvic contin unele masuri disproportionate, care dublate de o lipsa de claritate in aplicare, deschid calea abuzurilor iar in acest fel se va altera credibilitatea si eficienta intregului sistem.   
Publicat de:
Miercuri, 19 Octombrie 2016 - 07:46 AM
 

Asociatia "Nostra Silva" contesta cifrele Guvernului privind taierile ilegale de paduri | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
 
 
Acces...

Ziarul personal  Interceptor   Universul padurii   Consumator online   Fundatia rel=   Editura rel=   Panorama rel=   foto zp  as info  consulat uruguay   buzu