29 Iun 2017 - 18:55       


 
Navigator 

Căutare 


Advertising. 

 

 

 

Căutare GOOGLE




Silvicultura: Cat au castigat proprietarii de paduri din exploatarea lemnului, in 2012
   Tipărire
Money.ro Proprietarii de păduri din Bistrița-Năsăud au câștigat, anul trecut, peste 12 milioane de euro din exploatarea lemnului, în județ fiind exploatată legal cantitatea de 591.000 de metri cubi de lemne, care ar încăpea în 13.133 de vagoane de tren.

Șeful Inspecției Silvice și de Vânătoare (ISV) Bistrița-Năsăud, Daniel Pop, a declarat că din pădurile aflate în proprietatea primăriilor a fost exploatat cel mai mult lemn - în jur de 90 la sută.

"În 2012, în Bistrița-Năsăud a fost exploatată o cantitate de 591.000 de metri cubi de masă lemnoasă, din care 20.000 de metri cubi din pădurea publică a statului (administrată de Romsilva - n.r.), 531.000 de metri cubi din pădurea proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, 30.003 metri cubi din pădurile proprietate privată și 10.000 de metri cubi din vegetația aflată în afara fondului forestier. Pentru cantitatea exploatată s-au încasat peste 12 milioane de euro", spune Daniel Pop.

Potrivit acestuia, într-un vagon de tren intră circa 45 de metri cubi de lemn, ceea ce înseamnă că întreaga cantitate de masă lemnoasă explotată din Bistrița-Năsăud în 2012 ar fi încăput în 13.133 de vagoane de tren.

"Pentru aceste cantități s-a emis autorizație de exploatare și s-a tăiat conform posibilității stabilite prin amenajamentele silvice. Cifra pare impresionantă, dar, dacă s-a respectat regimul silvic și prevederile amenajamentelor silvice, nu cred că este o problemă. Era o problemă dacă nu s-ar fi respectat", a spus Pop.

El a precizat că Inspecția Silvică și de Vânătoare Bistrița-Năsăud a descoperit că, ilegal, anul trecut au fost tăiați copaci care ar intra în 200 de vagoane de tren.

"Ilegal a fost tăiată cantitatea de 9.463 de metri, care ar încăpea în 210 vagoane de tren la aceeași încărcătură de 45 de metri cubi/vagon. Reprezintă un procent mic raportat la tăierile legale, nu de îngrijorat, dar tăieri ilegale au fost de când este lumea, probabil, și noi tocmai de-asta muncim pentru a le diminua și a le stopa. Pentru stopat e nevoie să mai treacă mulți ani până se va forma și conștiința poporului român, dar nu trebuie să ne facem griji degeaba fiindcă ele sunt în limitele bunului simț. În alți ani erau mult mai mari aceste tăieri", a spus Daniel Pop.

Potrivit statisticilor ISV Bistrița-Năsăud, cel mai mult lemn a fost tăiat de pe raza Ocolului Silvic Valea Ilvei - 111.000 de metri cubi de lemn (2.466 de vagoane de tren).

Ocolul Silvic Telciu a tăiat peste 66.000 de metri cubi (1.466 de vagoane), Ocolul Silvic Someș-Țibleș 54.000 de metri cubi (1.200 de vagoane), Ocolul Silvic Tihuța Colibița peste 41.000 de metri cubi (911 vagoane), iar Ocolul Silvic Bistrița Bârgăului 32.000 de metri cubi (711 vagoane).

Întrebat dacă nu i se pare o cantitate mare în condițiile în care sunt foarte puține fabrici de prelucrare a lemnului și cea mai mare cantitate este vândută sub formă de bușteni, Pop a răspuns: "Probabil că trebuie regândite normele tehnice silvice, regândit modul de întocmire a amenajamentelor silvice, într-un cuvânt regândită concepția despre silvicultura românească, dar atât timp cât tăierile se fac controlat, după normele silvice în vigoare, și respectă amenajamentele silvice întocmite pentru fiecare unitate de producție trebuie să le luăm ca atare. Probabil că ar fi oportună reanalizarea conceptului despre exploatarea pădurii, regândite normele tehnice, modul de întocmire a amenajamentelor silvice. E o discuție tehnică și depășește competențele noastre instituționale. Noi trebuie să urmărim respectarea normelor tehnice în vigoare și a amenajamentelor silvice în vigoare. Nu putem gândi altfel", a declarat Daniel Pop.

Întrebat dacă firmele care exploatează lemn contribuie și la plantat de noi puieți, Pop a spus că nu este obligația firmelor să planteze, ci a proprietarului și a administratorului.

"Vorbim despre prevederi legale. Moral, toate aceste firme ar putea susține plantările. Unii dintre ei participă la voluntariat, dar nu au obligație legală de a face plantările. Anul trecut s-au făcut lucrări de împăduriri pe 311 hectare și lucrări de completare pe 66,3 hectare. Au fost plantați peste 2 milioane de puieți. Tot anul trecut, a fost înființată o suprafață de 69 de hectare de perimetre de ameliorare a terenurilor degradate în zona de câmpie, la Budești", a spus el.

Pentru a crește și a putea fi tăiați, puieții au nevoie de cel puțin patru decenii.

"Vârsta de exploatare a arborelui depinde de specie, de condițiile staționare și de natura lucrării care se efectuează, a tăierii. În cazul răriturilor, tăierile pot începe de la vârsta de 40 de ani a copacului și se continuă până la 60-70 de ani, iar în cazul tăierilor de promovare a regenerărilor naturale se ajunge la 120 de ani", a declarat el.

În Bistrița-Năsăud, primăriile dețin peste 152.800 de hectare de pădure din totalul de 192.000 de hectare de fond forestier cât are județul și tot ele încasează și cei mai mulți bani în urma exploatării lemnului.

De exemplu, Ocolul Silvic Telciu, care administrează peste 22.000 de hectare de pădure, adică 17.700 de hectare ale comunei Telciu și 4.500 de hectare aparținând unei persoane juridice, a tăiat anul trecut 66.000 de metri cubi de lemne care ar încăpea în 1.466 de vagoane de tren. Luni, instituția a anunțat că va achiziționa, prin licitație, o mașină 4x4 de teren pentru care este dispusă să plătească 35.000 de euro.

Șeful de ocol, Luca Pupeză, a declarat corespondentului MEDIAFAX că anul trecut Ocolul Telciu a avut venituri de 5,2 milioane de lei și că își permite să își cumpere o mașină nouă.

"Mașina de teren pe care am avut-o a fost implicată într-un accident cu daună totală. Avem nevoie de alta. Așa că am scos la licitație achiziția unei autoutilitare, o mașină 4Ś4 cu ladă, fiindcă nu avem voie să luăm jeep pur și simplu fiind considerată mașină de lux. Am fi luat, vă dați seama. Am alocat 155.000 de lei pentru achiziție (circa 35.000 de euro)", a declarat Luca Pupeză.

Potrivit sursei citate, anul acesta Ocolul Silvic Telciu va mai tăia încă 58.000 de metri cubi de lemne (1.288 de vagoane).

"Oricum, cei de pe Ilve taie mai mult ca noi", a adăuga Luca Pupeză.
Publicat de:
Marți, 16 Aprilie 2013 - 08:08 AM
 

Cat au castigat proprietarii de paduri din exploatarea lemnului, in 2012 | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
 
 
Acces...

Ziarul personal  Interceptor   Universul padurii   Consumator online   Fundatia rel=   Editura rel=   Panorama rel=   foto zp  as info  consulat uruguay   buzu