24 Aug 2017 - 13:48       


 
Navigator 

Căutare 


Advertising. 

 

 

 

Căutare GOOGLE




Paduri traficate: drepturi fictive si multa coruptie
   Tipărire
Cotidianul Pas cu pas, un marunt afacerist a acaparat mii de hectare de padure in Buzau si Covasna, cu complicitatea unor functionari si magistrati retinuti pentru coruptie, scrie site-ul de investigatii RISE Project

. Apoi le-a vandut unor nemti pe zeci de milioane de euro. Cazul se intrepatrunde cu o alta mare afacere de coruptie, in care sunt judecati fostii demnitari Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam, Tudor Chiuariu, dar si seful Romsilva. RISE Project a aflat culisele acestor retrocedari din documentele afacerii si din marturiile celor care s-au opus. Operatiunea de retrocedare a inceput in 2009, cand afaceristul Gheorghe Ceteras a cumparat de la un pensionar bucurestean drepturile litigioase ale unei firme, Forestiera Ardeleana – care, inainte de nationalizare, a avut in proprietate mii de hectare de padure in diverse zone din tara si o fabrica de cherestea. Bunurile ei au fost insa ipotecate si pierdute demult in favoarea unei alte companii controlata de stat – Societatea Nationala de Credit Industrial, prima forma de organizare, din perioada interbelica, a bancii BRD de astazi. Prin urmare, nici padurea si nici fabrica nu mai puteau fi retrocedate catre firma Forestiera Ardeleana. Cu toate acestea, Gheorghe Ceteras i-a platit pensionarului 160 de mii de euro, iar apoi s-a pus pe treaba: a deschis mai multe procese la instantele din Buzau si, respectiv, din Covasna pentru a prelua suprafetete forestiere. Eforturile sale au dat roade. A obtnut profituri uriase de pe urma tranzactiei. Primele mii de hectare, mai exact 5132 de hectare, le-a obtinut in Buzau, cu sprijinul fostului prefect, Paul Beganu, si al unui judecator local – ambii acuzati de luare de mita in acest caz. Apoi, Ceteras s-a orientat spre judetul Covasna, unde a inceput lupta pentru o alta padure. A preluat-o si a vandut-o rapid cu 25 de milioane de euro unor nemti care apoi s-au prabusit financiar la ei acasa. (Mai multe AICI) Cazul din Covasna a fost mai complicat, dar a sfarsit la fel. Ceteras a cerut, la jumatatea lui 2011, reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafata de 5700 de hectare, in numele aceleiasi firme, Forestiera Ardeleana. Judecatorii de la Targu Secuiesc i-au respins solicitarea, dar Ceteras a facut recurs.Fostul prefect al judetului Covasna, Corin Munteanu, sustine ca a considerat retrocedarea, de la bun inceput, ca fiind nelegala si ca a cerut stramutarea procesului la o alta instanta din tara: “Am aratat foarte clar care este practica Tribunalului Covasna, una complet nelegala in materie de retrocedari. Am depus la Înalta Curte un document asumat institutional in care faceam o trecere in revista a unor cazuri in care s-au facut retrocedari nelegale si in acest sens am cerut stramutarea procesului”. Dar suprizele au continuat. Fostul prefect Corin Munteanu explica: ”Fara niciun motiv nu au acceptat. Asa ca au judecat si, in aceeasi zi, s-a admis recursul si s-a facut si pronuntarea instantei. Doua zile mai tarziu reactia judecatorilor de la Înalta Curte a fost si mai surprinzatoare – Si ce vreti acum, daca va accept plangerea inseamna ca se anuleaza solutia data in recurs de Covasna, nu? – asa ca au respins actiunea noastra si s-a pastrat decizia definitiva si irevocabila de la Covasna”. Corin Munteanu mai spune ca majoritatea dosarelor de retrocedare nelegale erau castigate de catre Prefectura Covasna la Judecatoria din Targu Secuiesc, dar ca ulterior situatia se rasturna, fara logica, la instanta superioara: “Într-un mod cu totul inexplicabil, cu acte care dovedeau nelegalitatea, la recursul de la Tribunalul Covasna, mereu acelasi complet format din trei judecatori, nu e nevoie sa ii mentionez ca ii stie toata lumea, decidea sa se faca retrocedarea si punerea in posesie”. În octombrie 2012, Tribunalul Covasna i-a dat drept de cauza lui Ceteras si a obligat Comisia Judeteana sa ii reconstituie dreptul de proprietate pentru 5.666 de hectare de teren forestier. Din completul de judecata a facut parte si Ordog Lorand Andras – magistratul acuzat de procurorii DNA ca ar fi primit mita in cazul retrocedarii ilegale a 43 de mii de hectare de padure din judetul Bacau, in care sunt acuzati de coruptie fostii demnitari Viorel Hrebenciuc, Tudor Chiuariu si Ioan Adam. La doar doua luni, Comisia Judeteana a pus in executare sentinta ramasa definitiva dupa decizia Tribunalului Covasna. Iar apoi, in doar cateva zile, omul de afaceri a devenit proprietar cu acte in regula: pe 14 decembrie 2012 a cerut punerea in posesie, in 18 decembrie s-a emis titlul de proprietate si pana la finalul anului Gheorghe Ceteras avea deja intabulat terenul. Unul din angajatii Regiei Nationale a Padurilor, implicat in acest dosar de retrocedare, sustine ca retrocedarea a fost ilegala si ca padurea a fost pierduta prin complicitatea sau lipsa de reactie a superiorilor sai de la Covasna si a sefilor de la Bucuresti. “Seful Ocolului Silvic Covasna de la vremea respectiva, Ioan Cosnean, a refuzat sa intervina in acest proces inca din 2011, desi directorul general de atunci al Romsilva, domnul Solovastru, i-a cerut in mod oficial acest lucru. Au fost trimise acte din Arhivele Nationale prin care se dovedea ilegalitatea retrocedarii, dar el pur si simplu a refuzat sa intervina. Apoi, in decembrie 2012, dupa ce a fost pierduta padurea, Regia Nationala a Padurilor a facut un simulacru de interventie in instanta, doar ca sa se acopere de acte, pentru ca padurea era deja pierduta“, a explicat acesta. Actele oficiale din cadrul Regiei arata ca fostul director de la Covasna nu a aparat interesele statului pe durata procesului. În decembrie 2012, cand Comisia Judeteana a hotarat punerea in posesie, Ioan Cosnean a refuzat sa semneze cererea de revizuire in instanta, prin care s-ar fi putut suspenda retrocedarea. Fostul angajat al regiei, care a dorit sa-si pastreze anonimatul, ne-a mai spus: “Îmi aduc aminte ca unul dintre colegii de la Bucuresti s-a dus la Covasna in vinerea aceea, pe 14 decembrie, iar Cosnean l-a tinut de dimineata pana la amiaza, la usa. A stat cu secretara care ii mai dadea cate o cafea. Cand directorul Cosnean a iesit din birou la finalul programului s-a uitat la el si i-a spus ca nu semneaza, ca mai trebuie sa analizeze”. Conform raportului, Cosnean a tras de timp si nu a semnat plangerea nici luni, 17 decembrie, iar a doua zi s-a deplasat la Ocolul Silvic Comandau, pe suprafata caruia se afla padurea retrocedata, si l-a somat pe Seful de Ocol sa parafeze punerea in posesie.Zoom Contactat telefonic, Ioan Cosnean ne-a explicat ca el doar a pus in aplicare decizia unei instante de judecata: “A fost semnata in termenul legal. Sunt prea multe lucruri de spus si nu ati intelege, au fost motive obiective si in baza unei decizii irevocabile am dispus punerea in posesie. ” Fostul prefect al judetului Covasna, Codrin Munteanu, sustine ca acest caz s-a derulat cu o viteza inexplicabila: “Eu am ramas surprins de rapiditatea cu care s-au miscat documentele la semnat. La doar cateva zile dupa ce a fost data hotararea Comisiei Judetene, cumparatorii au reusit sa obtina toate semnaturile necesare pentru emiterea titlului de proprietate de la comisia locala, primaria Zagon, ocolul silvic, era ceva incredibil! Asa ceva eu nu am mai vazut! Si am experienta in domeniu funciar si cel juridic. Eu am considerat de la bun inceput si consider si acum ca retrocedarea de la Covasna a fost una ilegala si pe fond si pe procedura”. Munteanu sustine ca a discutat la vremea respectiva cu fostul director Cosnean, iar acesta i-ar fi spus ca a fost amenintat, ca daca se opune retrocedarii sau tergiverseaza procesul, i se vor cere despagubiri de milioane de euro: ”Îmi aduc aminte ca la ultima discutie pe care am avut-o cu dansul era nehotarat ce sa faca. Spre seara, mi-a dat un telefon si mi-a spus ca a semnat. Am fost dezamagit, pentru ca stiam ca e o retrocedare nelegala, lucru pe care l-am consemnat si in procesul verbal de sedinta al comisiei judetene ”. De partea celalalta, Cosnean are o alta varianta: “Nu am fost amenintat, am primit o notificare de la mostenitori, de la domnul Ceteras in care mi se spunea ca sa respect legea. Au fost multe lucruri care s-au intamplat acolo si de care stie multa lume, dar pe care nu le pot proba si nici nu le pot discuta in mass media”. Din raportul de control reiese ca acelasi Cosnean a ajutat indirect si la instrainarea terenului. Practic, el a intarziat sa inscrie in cartea funciara litigiile din instanta pentru padurea retrocedata, masura care ar fi blocat vanzarea pana la solutionarea dosarelor aflate pe rol. Cel putin asta reiese din raportul de control al Romsilva: “Înscrierea in cartea funciara a fost facuta dupa vanzarea terenurilor, peste termenul de 30 de zile prevazut de articolul 45 din Codul Silvic” Cosnean se apara. “Eu am rezolutionat aceasta adresa de la Romsilva. În momentul in care a venit jurista, ea s-a ocupat. Sunt niste reguli care trebuie sa fie respectate si nu a apucat sa faca hartiile dupa un minut pe altul. Regia Nationala nu a dorit achizitionarea padurii si i s-a dat raspunsul biroului notarial care reprezenta mostenitorii, dupa care s-a facut probabil vanzarea”. O afacere banoasa Ceteras a putut astfel sa vanda padurea companiei Prokon Hit Timber, la doar trei luni de la punerea in posesie. Prokon este aceeasi companie germana care, in ianuarie 2013, a oferit 140 de milioane de euro pentru cele 43 de mii de hectare de padure din Bacau, dosar in care sunt judecati pentru coruptie politicienii Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam si Tudor Chiuariu. Contractul de vanzare cumparare pentru padurea de la Covasna a fost semnat chiar de presedintele Prokon, Cartsen Wilhelm Rodbertus, care a oferit 25.5 milioane euro pentru cele 5.666 hectare. Imediat dupa semnarea actelor, banii au fost virati in contul lui Gheorghe Ceteras. Extrasul bancar arata insa ca omul de afaceri a primit de la nemti cu 200.000 de euro mai putin, adica 25.3 milioane de euro. Diferenta de bani a ramas un mister, in conditiile in care in contract nu este precizata nicio suma primita ca avans de omul de afaceri roman. În aceeasi tranzactie apare si numele avocatului lui Ceteras, Vasile Mihail Cosmin, acuzat de procurorii DNA in dosarul retrocedarii din Buzau, in care, potrivit anchetatorilor, Ceteras ar fi platit 250.000 de euro unui judecator local pentru o solutie favorabila. Linistea de la Bucuresti De atunci au trecut doi ani dar conducerea Romsilva nu a demarat nicio ancheta interna privind retrocedarea de la Covasna. Seful Romsilva, Adam Craciunescu, judecat si el pentru coruptie alaturi de gruparea Hrebenciuc, nu vede nicio ilegalitate, desi recunoaste ca Ioan Consean i-ar fi sugerat acum doi ani ca a fost amenintat: “Din punct de vedere al legii, el avand o validare in Comisia Judeteana, seful de ocol a actionat legal. El are un termen de 30 de zile ca sa faca punerea in posesie. Ei, si el a facut-o mai repede. Care e problema? Eu pana anul acesta nu am stiut de implicarile lui cu hartia aceea, in care il soma pe seful de ocol sa puna in posesie, sa faca sa dreaga. Nu era treaba lui sa intervina. Daca as fi stiut… dar nu am stiut, as fi sesizat organele de cercetare“. Seful Romsilva este contrazis chiar de documentele pe care le-a semnat in ianuarie 2013, imediat dupa ce padurea a fost retrocedata. Într-o adresa inaintata directorului de la Covasna, act care poarta semnatura lui Adam Craciunescu, se mentioneaza atat somatia, cat si posibilele abuzuri ale lui Cosnean. Mai mult, in aceeasi adresa, Craciunescu ii cere lui Cosnean sa explice graba cu care au fost intocmite documentele de punere in posesie a padurii. Adresa respectiva nu a primit niciodata raspuns, iar Adam Craciunescu ridica astazi din umeri: “Nu stiu sigur daca am stiut, chiar nu imi mai aduc aminte. Ca sa va spun care e povestea, nu am luat niste masuri, ca trebuia sa fac o ancheta si nu mi-a dat raspunsurile la cerere. Domnul Cosnean e un om religios, nu cred ca e in stare sa se bage intr-o chestie din asta ilegala. Dar daca a facut-o, atunci va raspunde. Noi in urma controlului din ianuarie am sesizat organele de cercetare penala”. Angajatii din Romsilva sustin ca actiunile regiei de dupa retrocedare au fost facute de conducerea de la Bucuresti doar pentru a mima legalitatea: “Actele depuse si semnate de conducerea Romsilva au fost facute cu intarziere. Cum va explicati ca, dupa ce Cosnean a refuzat sa semneze plangerea pe 14 decembrie 2012, timp de doua zile, adica 17 si 18 decembrie, nu s-a gasit nimeni din Romsilva sa depuna acest document in locul lui la instanta, document care ar fi putut bloca retrocedarea? Abia in 19 decembrie a ajuns plangerea, exact la o zi dupa ce a fost semnata punerea in posesie, iar terenul a intrat in circuitul civil. Atat erau de ocupati oamenii de la Bucuresti, sau se faceau ca sunt ocupati? Procurorii care se ocupa de caz ar trebui sa investigheze si acest lucru”. Aceiasi angajati, care au dorit sa-si pastreze anonimatul, au mai adaugat ca si controlul din ianuarie 2015 de la Directia Silvica Covasna a aparut in urma scandalului izbucnit anul trecut la Buzau, in cazul retrocedarii ilegale a primelor 5.134 de hectare. În acest caz, procurorii anticoruptie i-au acuzat pe fostul prefect de Buzau, Paul Beganu, si pe omul de afaceri Gheorghe Ceteras de luare si dare de mita, precum si pentru constituirea unui grup infractional organizat. Anchetatorii sustin ca judecatorul de la Patarlagele ar fi primit 250 de mii de euro ca sa dea o hotarare favorabila lui Ceteras, iar Paul Beganu a primit de la acelasi afacerist o suma de patru ori mai mare ca sa semneze punerea in posesie. Recent, pe 10 martie, procurorii DNA l-au trimis in judecata pe Ceteras pentru trafic de influenta exact in cazul in care mai sunt judecati si Hrebenciuc, Adam, Chiuariu si Adam Craciunescu. Afaceristul este acuzat ca a cerut 10 mii de hectare din suprafata totala de 43 de mii de hectare, retrocedata ilegal de acelasi Tribunal Covasna, ca sa grabeasca, prin propriile relatii, punerea in posesie a presupusului mostenitor. Practic, procurorii i-au adus la masa inculpatilor atat pe seful Romsilva, cat si pe cel care a beneficiat de pe urma deciziilor regiei pe care o conducea. Dar intr-un alt dosar.
Publicat de:
Vineri, 27 Martie 2015 - 07:33 AM
 

Paduri traficate: drepturi fictive si multa coruptie | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
 
 
Acces...

Ziarul personal  Interceptor   Universul padurii   Consumator online   Fundatia rel=   Editura rel=   Panorama rel=   foto zp  as info  consulat uruguay   buzu