24 Aug 2017 - 13:44       


 
Navigator 

Căutare 


Advertising. 

 

 

 

Căutare GOOGLE




Tudor Chiuariu anunta ca se autosuspenda din PNL
   Tipărire
Financiarul Senatorul liberal Tudor Chiuariu a anuntat marti, 13 ianuarie, ca se autosuspenda din PNL

. “Am luat decizia de a ma autosuspenda din Partidul National Liberal, pana la clarificarea situatiei legate de acuzatiile formulate saptamana trecuta. Fac acest gest pentru ca nu vreau ca acuzatii nefondate sa fie prilej de atacuri politice impotriva Partidului National Liberal, partidul in care am intrat acum 18 ani si de care se leaga intreaga mea activitate politica”, precizeaza Chiuariu intr-un comunicat. El le multumeste colegilor pentru sprijinul moral. “Raman fidel ideilor si valorilor liberale, pe care le-am promovat in toate functiile politice si demnitatile publice pe care le-am detinut”, subliniaza Chiuariu. Liderul PNL Ilfov, Marian Petrache, a anuntat luni ca presedintele partidului, Alina Gorghiu, i-a cerut senatorului Tudor Chiuariu suspendarea din partid pana la clarificarea situatiei sale juridice. “Domnisoara presedinte i-a cerut suspendarea din partid pana la rezolvarea situatiei sale juridice”, a declarat Petrache, luni, la Palatul Parlamentului. Tot luni, presedintele PNL, Alina Gorghiu, arata ca a avut o discutie cu senatorul liberal Tudor Chiuariu, declarandu-se convinsa ca acesta va respecta criteriile de imagine si de integritate ale membrilor partidului. “Discutiile pe care le am in privat raman in privat si cred ca orice om care — am avut o discutie cu Tudor — a fost membru de ceva vreme in PNL si tine la PNL va intelege rigorile de imagine, de integritate pe care le impune acest partid si sunt absolut convinsa ca decizia domniei sale va fi in concordanta cu lucrurile acestea”, a spus Gorghiu la Realitatea TV. Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii anticoruptie din Brasov au dispus control judiciar pe o durata de 30 de zile fata de Tudor Chiuariu. “In contextul demersurilor infractionale depuse pentru retrocedarea unor mari suprafete de teren forestier catre inculpatul Paltin Gheorghe Sturdza, in noiembrie 2012, inculpatii Ioan Varga si Daniel Calugar s-au inteles cu Tudor Chiuariu sa primeasca suma de 2.500.000 de euro pentru a interveni pe langa functionarii publici ai Comisiei judetene de aplicare a legilor fondului funciar din cadrul Institutiei Prefectului Judetului Bacau, RNP Romsilva — Directiei Silvice Bacau si OCPI Bacau, cu scopul de a-i determina pe acestia fie sa urgenteze, fie sa sa-si indeplineasca in mod defectuos (ex. sa nu exercite actiuni in justitie) atributiile de serviciu privind punerea in executare a unei decizii a Tribunalului Covasna. Aceasta decizie avea ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafete de 43.227 ha teren forestier ce a apartinut fostului Domeniu Ghica-Comanesti”, se arata in comunicatul DNA. Sursa citata precizeaza ca, ulterior, cumpararea de influenta a fost disimulata prin incheierea unui contract de asistenta juridica incheiat cu Tudor Chiuariu, potrivit caruia suma de 2.000.000 de euro urma a fi platita cu titlu de onorariu fix si suma de 500.000 de euro, cu titlu de onorariu de succes la data predarii titlurilor de proprietate. “Prin cooptarea lui Tudor Chiuariu in interiorul grupului infractional organizat, acesta a dobandit si asumat un rol esential, in sensul ca, sub coordonarea inculpatilor Ioan Adam si Paltin Gheorghe Sturdza, si-a folosit influenta politica data de calitatea de parlamentar si fost ministru al Justitiei pentru a interveni pe langa functionarii publici din cadrul Institutiei Prefectului Judetului Bacau, OCPI Bacau, Directia Silvica Bacau, in scopul urgentarii punerii in executare a deciziei Tribunalului Covasna”, mai sustin procurorii. (Agentia Nationala de Presa AGERPRES)
Publicat de:
Miercuri, 14 Ianuarie 2015 - 07:53 AM
 

Tudor Chiuariu anunta ca se autosuspenda din PNL | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
 
 
Acces...

Ziarul personal  Interceptor   Universul padurii   Consumator online   Fundatia rel=   Editura rel=   Panorama rel=   foto zp  as info  consulat uruguay   buzu